Ajutorul dat tăcut
Pentru-acela greu lovit,
Mila pentru cel pierdut,
Pentru-acela ce-i căzut,
Cât în taină a dăruit
E de Domnul sus primit.

Cel smerit ce bun era
Și ce repede s-a dus!
Ce bun simț când îți vorbea!
Pe cei slabi cum îi iubea
Astea toate cine le-a spus!
De cel bun cât n-a fost dus?

Apără-l cu grai pe-acela
Care fără grai îndură!
Și cu brațul tău pe-acela
Care-i pâlpâie candela,
Apăsat peste măsură,
Asuprit de-un braț de ură!

Ca un doctor, după moarte,
E-ajutorul după greu.
Cel ce-ajută-n lipsă foarte...
Este-un înțelept aparte,
E omul lui Dumnezeu.
El este-aproapele meu.

Dacă ajutoru-i întârziat
Omului ce-a trecut prin greu
E ca și cum nu ar fi dat.
Când cazul a fost rezolvat
Faci prezența la fileu
Ca și vechiul fariseu.

Când îți văd căruța ruptă,
Mulți știu cum să fi făcut.
Dar înțelept e cel ce-ajută
Lucrarea să fie făcută
Până timpul nu-i pierdut,
Până nu-i în drum căzut.

Cât de bine-i și frumos
Să ajuți la timp sărmanul,
Să aibă-atunci real folos,
Să fie-nălțat Hristos
Bucuros să fie omul
Și să-L laude pe Domnul!
Amin.
(Luni, 27 aprilie 2020)